Reţeua de căi ferate Oraviţa

Linia ferată Oraviţa – Baziaş

Ea a fost dată în folosinţă pe 1 noiembrie 1856.

Construcţia ei a durat între anii 1846-1854, când a început să fie folosită numai pentru transportul cărbunelui.

Linia ferată Oraviţa - Baziaş a fost construită de Aeratul Montanist Bănăţean, fiind preluată pe data de 1 ianuarie 1855 de către Societatea Austriacă a Căilor Ferate, aparţinând societăţii STEG. Ea este cea mai veche cale ferată a Banatului fiind în acelaşi timp cea mai veche din România. Are o lungime de 62,5 km cu următoarele staţii: Oraviţa, Răcăjdia, Iam, Iasenova, Biserica Albă, Baziaş.

Pe data de 15 septembrie 1863 a fost dată în folosinţă calea ferată montanistică Oraviţa - Anina pe o lungime de 34 km.

Legătura Oraviţei cu reţeau mondială de căi ferate s-a făcut pe data de 15 iulie 1858 când oraşul Timişoara a fost legat cu o linie nou Vârşeţ - Iasenova.

Pe data de 5 martie 1909 s-a deschis linia ferată Oraviţa - Berzovia -Reşiţa. De la această dată Oraviţa a devenit un nod de cale ferată cu o importanţă deosebită.

Linia ferată Oraviţa - Anina

Construcţia acestei linii a fost un rezultat al exploatărilor miniere din acest ţinut montan al Banatului de Sud.

Această linie ferată Oraviţa - Anina constituie pe drept cuvânt o artă inginerească a construcţiilor de căi ferate montane. Este un unicat în ţara noastră şi în Sud-Estul Europei si pe drept cuvânt poate fi numită: Semeringul Bănăţean.

Calea ferată Semering care a fost construită între anii 1845 - 1854 şi care a constituit un unicat în acea vreme de linie ferată alpină, nu prezintă deosebiri prea mari faţă de linia ferată Oraviţa - Anina.

Linia ferată alpină Brenner a fost dată în folosinţă în anul 1867, linia ferată alpină Mont-Cenis a fost dată în folosinţă în anul 1879 şi vestita cale ferată Gotthard în 1882.

Se poate face o paralelă atât privind însuşirile tehnice între aceste două linii ferate cât şi între peisajul montanistic pe care îl străbat.

Linia ferată Semering are o lungime totală de 40 Km (între Glognitz-Mürzuschlag) pe o diferenţă de nivel de 388 m; la noi este o diferenţă de nivel de 340 m pe o lungime de 34 km. Acolo cu fost construite 15 tunele, iar aici 14 tunele.

Cel mai înalt viaduct al căi ferate Semering are 47m, viaductul Jitin are 37 m. Deosebirea mare constă în lungimea tunelurilor. Cel mai lung are 1428, în timp ce pe linia Oraviţa - Anina cel mai lung este de 660 m (Gârlişte).

Necesitatea construirii a fost gândită după ce s-a descoperit în 1790 de către Mathias Hamer cărbunele de la Anina.

Exploatarea acestui cărbune a creat necesitatea transportului acestuia către Dunăre. După darea în folosinţă în 1854 pe data de 20 aprilie a liniei Oraviţa - Baziaş, în anul 1847 s-a terminat construirea şoselei Oraviţa – Steierdorf - Anina necesară pentru transportul de cărbune la Oraviţa cu căruţele trase de cai. Acest lucru nu a satisfăcut nevoile de transport. În privinţa construirii liniei ferate Oraviţa - Anina au fost mai multe proiecte, dar abia din anul 1855 când a fost preluată calea ferată din Oraviţa de către STEG s-a conturat construcţia căii ferate Oraviţa - Anina. Segmentul Oraviţa Lişava a fost construit de inginerul Bach, iar conducerea în continuare a lucrărilor a avut-o inspectorul şi inginerul Dülling. Marea artă a construcţiei aceste căi ferate constă în faptul că are o inclinare de 20 o/oo faţă de celelalte căi ferate care au avut o inclinare cu diferenţă de nivel de 14 o/oo. De asemenea raza curbelor la această linie este de 114m faţă de celelalte căi care au o rază de 150m. Din aceste motive au fost nevoie de locomotive şi vagoane speciale. Trecerea peste văi adânci are o lungime totală de 843m, iar tunelele măsoară o lungime totală de 2084m. A fost nevoie sa se faca străpungeri şi tăieturi în deal pe o distanţă de 21 km şi numai pe aproximativ 10 km trenul are o linie ferată normală.

În felul acesta s-a născut de fapt linia ferată Oraviţa - Anina care constituie o artă inginerească de construcţii de căi ferate şi care a fost dată în folosinţă în anul 1863. Linia ferată Oraviţa - Anina are o lungime de 34 km, iar construcţia a costat în total 5.000.000 de gulden. Au fost construite în total 10 viaducte cu o lungime totală de 843m, tuneluri într-o lungime totală de 2084m si străpungeri de dealuri pe o lungime totală de 21.171m.

Trecerea peste văi se împarte între următoarele puncte: Oraviţa şi Maidan 6 treceri - dintre care viaductul cel mai lung este aşa numitul viaduct Racoviţă de 115m şi 26,5m înălţime; Maidan şi Lişava au un viaduct, între Lişava şi Gârlişte(Caraşova) sunt două viaducte dintre care ultimul este cel de la Jitin - acesta fiind o adevărată operă de artă. Are 7 deschideri şi are pe o distanţă de 31 m un pod metalic, iar deschiderile exterioare sunt în boltă; la ambele capete este construit în curbă. Curbele au o deschidere pe o rază de 114 m, înălţimea stâlpilor este de 37,18 m şi parcurge o distanţă de 1.038m. Lângă Gârlişte găsim din nou un viaduct care este aproape de Anina. Mijlocul acestuia este din fier şi are o înălţime de 31,6m şi o lungime de 95,45 m.

Sunt în total 14 tuneluri de lungimi diferite:

Această linie ferată urcă o pantă de 337,7m de la Oraviţa unde la gară are înălţimea de 218,7m fata de nivelul mării şi Anina care se găseşte la 554, 4m de la nivelul mării.

Linia ferată Oraviţa - Anina a cunoscut în acea perioadă o concentrare de forţe extraordinară şi a fost construită cu forţa de muncă locală, fiind folosiţi oameni ai locului. Obună parte a fost reprezentata de populaţia colonizată din Oltenia, precum bufenii si tirolezii colonizaţi în Oraviţa după 1717 si care au constituit baza întemeierii Oraviţei montane. Deasemenea au fost aduşi specialişti pietrari din părţile Italiei de Nord, cunoscuţi sub numele de friulani (Friuli) ai căror urmaşi sunt şi astăzi în părţile noastre. Aceşti oameni, meşteri vestiţi în arta sculpturii în piatră, au lăsat în urmă pe lângă calea ferată Oraviţa - Anina şi o serie de sculpturi în piatră şi marmură.

Ei s-au răspândit în întreg Banatul şi urmaşii lor mai există printre noi, dar strănepoţii lor poate nu mai ştiu de ce au fost în stare străbunici lor. Ei se mai găsesc in Oraviţa, dar şi în  Reşiţa şi Bocşa cu numele Ansolutti şi Buzii, (urmaşii în Reşiţa), Gusetti şi Gazzolli (urmaşi în Reşiţa şi Bocşa), Gittera, (Oraviţa), Gotthardi (Oraviţa), Mationi (Oraviţa), Masuti (Oraviţa), Mihali (Oraviţa), Pecci (Oraviţa, Reşiţa), Parteli (Oraviţa, Resiţa).

În acea perioadă de avânt industrial şi economic, în anul 1859 a avut loc la Oraviţa cea mai mare expoziţie industrială, economică şi de manufactură din toată Austria. În acea perioadă toate naţionalităţile din Oraviţa au contribuit la creşterea prestigiului acestui mic orăşel în plin avânt.

În 1873 după ce STEG-ul a preluat exploatările miniere, Oraviţa îşi alege primul primar, iar în 1879 Oraviţa are primărie proprie.