Orasul Oravita

 

Prima însemnare documentară despre Oraviţa datează de la sfârşitul secolului al XVII –lea. În conscripţia lui Fernando Marsigli din anul 1690 –1700 Oraviţa este atestată ca localitate aparţinând districtului Palanca. [1]

Pe baza unor cercetări se emite ipoteza că Oraviţa este o foarte veche aşezare minieră datând încă din antichitate. După Pesty Frigyes toponimicul de Oraviţa este de origine slavă putând fiind dedus din “hora”(deal) sau “ohra” (nucă). Studiile materialelor arheologice descoperite pe actuala vatră a oraşului şi în împrejurimi l-au determinat pe istoricul George Popovici să situeze întemeiere Oraviţei în timpul romanizării Banatului.


  
 

Poziţia geografică

Oraşul Oraviţa este aşezat la întretăierea drumurilor între Moldova Nouă - Bozovici, Reşiţa - Anina, Bozovici - Timişoara.

În Oraviţa sunt întretăiate trei compartimente de relief: câmpie, deal şi munte.

Din primele ei începuturi această aşezare umană se remarcă ca un centru industrial.

Oraşul Oraviţa este aşezat pe paralele 45, având o poziţie geografică de 45ș şi 5’ latitudine nordică şi 29ș şi 20’ longitudine estică. Altitudinea absolută este de 253m de la nivelul mării. La gară 218.17m, viaductul de pe strada Răcăjdiei 200m, la lacul Mare 300m şi în dreptul tribunalului 242m. Ora locală este de 33 minute faţă de ora centrală Bucureşti.

Oraviţa este aşezată în depresiunea Oraviţei şi în zona de trecere de la depresiunea tectonică erozivă de tip golf al Oraviţei la munţii Aninei.

Oraşul Oraviţa ocupă o poziţie sud vestică în judeţul Caraş Severin România, la 24 km pe şoseaua de graniţă cu Iugoslavia. Oraşul are o lungime de 5,5 km şi este străbătut de la est la vest de pârâul Oraviţa, fiind străjuit de prelungiri montane, Tâlva Mare şi Tâlva Mică, iar spre vest se desfăşoară zona joasă de câmpie.

Relieful Oraviţei face parte din depresiunea Oraviţei, iar altimetric următoarele elemente ating: Culmea Rorului 976 m, Simionul 902, Tâlva Mare 845m, Tâlva Mică 674 m.

Clima este de tip continental cu influenţe mediteraniene, caracterizate prin veri mai lungi şi ierni mai scurte cu încălzirea timpului. Temperatura medie este de +12 șC, iar temperatura pe luni este următoarea luna mai +17șC, iunie +20șC, iulie +22șC, ianuarie –5șC. Precipitaţiile sunt în medie 698 mm. Se remarcă o influenţă a curenţilor sud-vestici şi mai rar a curenţilor nod-vestici.

Vântul local este Coşava, care bate de obicei în direcţia Nord-Est Sud-Vest atingând uneori aproape 200km/oră, producând mari distrugeri. Coşava în limba slavă veche înseamnă creastă de munte.

Din cauza acestui vânt în istoria oraşului se cunosc două incendii mari: în data de 22 octombrie 1885 când au ars 48 de case şi în data  de 06 decembrie 1927 când au ars 27 de case.

Flora din acest teritoriu prezintă unele caracteristici ale unui climat cu influenţe mediteraniene: creşte smochinul, castanul, liliacul şi migdalul. Oraviţa este înconjurată de păduri de foioase şi conifere.

Populaţia Oraşului a cunoscut o continuă creştere după anul 1717 când de fapt au fost redeschise exploatările miniere şi de când există Oraviţa Montană.

La început a existat numai populaţia autohtonă din Oraviţa Română (Camerală) care locuia în 77 de case.

  
 

[1]   Acest document fiind descoperit în arhivele din Bologna. Faptul este menţionat de mai mulţi autori: ca Pesty Frigyes Krassóvármegye története – Budapest 1885 şi Ioan Lotreanu: Monografia Banatului, Timişoara 1935, p. 305.