Localitatea Ciclova Montană

Scurt istoric

Ciclova Monatană este menţionată documentar cu mult înaintea Oraviţei. Există o scrisoare a Banului de Severin, Frank Thalotzi, care datează din 16 februarie 1437 adresată regelui prin care îl informează că la Ciclova sunt mine în exploatare încă de la începutul secolului al XV-lea.

Locuitorii Banatului Timişorii şi în special ai Comitatului Krasso (Caraş) precum şi al întregii regiuni montane au fost în timpul regelui Ludovic I valachi (români).

Apropiindu-se pericolul turcesc, regele Ludovic cel Mare al Ungariei a împuternicit nobilimea română sa conduca aceste teritorii din Banat conform legilor româneşti (jus valachicum). Aceasta era valabilă pentru cetăţile Lugoj, Caransebeş, Caraş, Iled, (Ilidia), Almaş. Din cetatea Ilidiei făcea parte şi Ciclova.

După ce Papa Honorius al III-lea a luat sub ocrotirea sa pe împărăteasa Margit din Constatinopol, fiica regelui Bela al III-lea, acesta a consfinţit proprietatea acesteia privind cetatea Ilidiei şi a teritoriilor aparţinătoare.

Deoarece Ciclova aparţinea acestei cetăţi şi era în proprietatea regentei de la Constantinopol, tot astfel şi exploatările miniere de aici au făcut parte din proprietatea regentei Margit din Constantinopol.

Toponimicul de Ciclova se presupune că derivă din antroponimul românesc de ciclea, sau slavul ciklo, urmat de un derivat adjectival posesiv cu sufixul –ov, devenind Ciclova.

În limba maghiară Chiglobanya sau Siklova, în limba germană Tschiklova sau Csiklova.

Din statistica anului 1717 Ciclova avea 166 de case , Răcăjdia 125 şi Oraviţa numai 74. Primii colonişti germani aduşi au fost găzduiţi nu la Oraviţa, ci la Ciclova.

În anul 1721 camera imperială din Viena a aprobat sumele necesare construirii de case.

Încă din anul 1718 când sosesc primii colonişti germani, la Ciclova se începe construirea unui furnal [8] înalt pentru topirea minereurilor.

La 22 iunie 1722 soseşte un număr mare de colonişti germani care sunt repartizaţi la Oraviţa, Ciclova şi Sasca.

Coloniştii germani se aşează pe vatra actuală a satului Ciclova Montana, pe terenul care astăzi poartă numele de Uliţa Nemţească şi apoi pe Uliţa Mare (str. Brazilor) punându-se astfel bazele viitoarei localităţi.

Locurile de baştină ale acestor colonişti au fost Tirol, Styria, Bavaria, Silezia şi Boemia.

În jurul anului 1729 pe teritoriul Ciclovei se aşează un grup compact de olteni (bufeni) veniţi din regiunile montane subcarpatice ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea.

Între anii 1735 -1780 sosesc şi alte familii din nordul Olteniei, din părţile Izvernei şi a Băii de Aramă. Oltenii au construit casele lor mai la periferie pe uliţi laterale.

La început, după Passarevatz (1718), până la pacea de la Beograd (1739), când Oltenia făcea parte din teritoriul Austriei, oltenii au fost aduşi în Banat de către austrieci pentru a întregi forţa de muncă necesară, mai ales pentru despăduriri şi prepararea mangalului, necesar topitoriilor. Apoi oltenii s-au refugiat aici şi din cauza fiscalităţii crescute a regimului fanariot.

Odată cu exploatarea aurului, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Ciclova Montană apare şi gruparea de populaţie numită rudari sau aurari. Ei au venit împreună cu oltenii din aceleaşi teritorii şi au fost aduşi cu consimţământul împărătesei Maria-Terezia, fiind folosiţi la spălarea nisipurilor aluvionare din părâul de la Ciclova în vederea obţinerii minereului de aur. Ei au fost scutiţi de impozite, dar erau obligaţi sa devena statornici si să-şi construiască locuinţe permanente în afara localităţii, dar în imediata apropiere a ei. Ei au fost numiţi de Austria Neubanater sau Bănăţeni noi.

Împăratul Iosif al II-lea îi obligă să-şi dea copiii la şcoală, să meargă la Biserică şi să-şi satisfacă stagiul militar.

În anul 1746 au mai fost construite la Ciclova încă două furnale, iar la 14 iulie 1746 s-a pus piatra de temelie pentru o nouă forjă.

În anul 1776 se zideşte la Ciclova o a doua uzină metalurgică numită Conte de Mercy.

În anul 1773 forjeria veche îşi măreşte capacitatea şi începe sa produca fier forjat.

În urma dezvoltării uimitoare a industriei miniere la Ciclova trebuie amintită şi existenţa fabricii de bere, care prima dată este menţionată în anului 1728.

Vechea fabrică de bere s-a găsit nu departe de moara Seydl, chiar sub stînca, linga Biserica Romano-Catolică, unde şi astăzi se văd ruinele ei.

Întemeietorul fabricii de bere şi a dinastiei Fischer a fost Johann Fischer cu soţia sa Victoria Fitz, care a moştenit fabrica de bere în anul 1818 de la familia Iranyosi Knobaluch. Fiul său, Michael George Fischer, a rezidit fabrica de bere pe locul unde se găseşte astăzi si a extins toate amenajările. În anul 1882 când Robert Bähr a devenit asociat, fabrica a fost modernizată şi utilizată pentru technici moderne de uz comercial. Tot atunci au fost construitre şi pivniţele de capacitate mare. Berea de Ciclova a fost livrată pe piaţă în special la Biserica Albă şi Cuvin.

Viaţa spirituală a localităţii Ciclova Montană

Biserica Ortodoxă Română din Ciclova Montană a fost zidită în anul 1783 de către bufenii din această localitate cu contribuţii financiare personale şi cu forţe proprii.

Ea a fost sfinţită de către episcopul Vârşeţului, Vichentie Popovici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ea este zidită în partea de răsărit a localităţii în stil ortodox răsăritean, cu turn înalt ornamentat şi acoperită cu tablă de cupru.

Picturile şi zugrăvelile [9] din interior sunt executate de pictorul Dimitrie Turcu între anul 1845-1846.

Hramul Biserici se sărbătoreşte pe data de 15 August. Atunci preotul hotăreşte şi naşul bisericii pentru anul următor.

Primul preot a fost Alexie Nedici din Oraviţa Română.

Această biserică este declarată monument istoric.

În curtea bisericii sunt clădite mai multe cripte familiale, iar în imediata apropiere se află cimitirul.

În Ciclova Montană, în cartierul rudarilor, se mai găseşte şi o capelă ortodoxă cu două clopote (turn şi clopotniţă), cât şi o cruce de piatră, iar la poalele dealului Ocnarului se găseşte cimitirul acestora.

Biserica Romano-Catolică

În Ciclova Montană exită şi o Biserică Romano Catolică zidită pe o stâncă.

Istoria acestei biserici este legată de o pictură foarte veche care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria cu pruncul în Braţe.

Acest tablou aurit a existat din timpuri străvechi de sub ocupaţia turcească fiind păstrat de populaţia locală. El a fost păstrat la început într-o peşteră, apoi a fost preluat de primii colonişti catolici, cum au fost familiile Windberge şi Lang care au zidit o mică capelă pe stâncă deasupra peşterii. [10] .

În anul 1727 această capelă a fost mărită şi a primit numele de Maria Fels (Biserica de pe cleanţ sau stâncă). În acelasi an, pe data de 2 iulie (sărbătoarea vizitei  Fecioarei Maria la vara sa Elibsabeta) Episcopul de Cenad Ladislau Nadasdy sfinţeşte această capelă oficial şi o declară loc de perelinaj, obţinând de la Sfântul Părinte Papa o indulgenţă pentru toţi aceia care vizitează lăcaşul în timpul acestei sărbători.

În anul 1732 Episcopul de Cenad Falkenstein obţine şi o indulgenţă pentru sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.

Papa Pius al VI-lea emite in 1798 un decret prin care acordă indulgenţă pe întregul an. Decretul a fost afişat pe uşa sacristiei, dar în momentul de faţă nu mai există.

Această capelă a fost vizitată de numeroşi pelerini din împrejurimi, în special de populaţia catolică din jur, cum au fost cei din Caraşova, Steyerdorf şi cei din satele cehe de pe Clisura Dunării.

La început nu a existat preot, fiecare grup de pelerini venea cu preotul lor, ceea ce se întâmplă şi astăzi.

De abia în anul 1777 s-a hotărât construirea unei bisericii, dar nu pe stâncă, ci pe un loc liber în apropierea capelei, în dreptul unei cruci de piatră.

Construirea bisericii pe stâncă în locul capelei, după o legendă, ar fi fost hotărâtă în urma unui miracol: se spune că tabloul Fecioarei Maria după ce a fost scos din capelă în mod miraculos a revenit în capelă sus pe stâncă. Acest lucru a fost considerat ca un semn că biserica trebuie zidită pe stâncă.

Primul preot romano-catolic a fost August Wendeschu, care a adus multe îmbunătăţiiri în biserică.

Un tablou de valoare este cel al Sfintei Ana (1854), opera pictorului Richard Puchta, care a fost apreciat la o expoziţie in Viena.

Tabloul Fecioarei Maria a fost iniţial împodobit cu pietre scumpe şi piese de aur. Se văd şi acum urmele acestora. Biserica a fost jefuită de hoţi şi aceste podoabe au dispărut. Acest tablou al Fecioarei Maria, care iniţial a fost o icoană, a fost recondiţionat de un pictor Tury Gyula, care i-a dat o înfăţişare puţin mai deosebită.

Un alt tablou bisericesc a fost cel al pictorului Rebernigg din Oraviţa, Pescuitul Sfântului Petru. Acest tablou nu se mai găseşte în biserică.

Pe dealul Mic în apropierea bisericii a fost amenajat Drumul Calvarului care simbolizează Golgota.

Şcoala din Ciclova Montană

Este menţionată documentar din 1781, când erau deja două şcoli, şi anume: una românească, având ca învăţător pe Gheorghe Iancovici, şi cea germană cu învăţătorul Karol Zeh.

Mănăstirea Călugăra

Şi această mănăstire îşi are originea într-o peşteră situată la poalele muntelui Rol pe Valea Călugărului.

În ziua de 8 iunie 1830 un păstor de capre din Ciclova Montană, cu numele de Iancu Cârşovanul a auzit cântece bisericeşti în timp ce păştea caprele în desişul pădurii de sub munte.

Doi credincioşi din Oraviţa Mihai Nafir şi Ilie Strâmbei, cât şi ciclovanul Ion Izverniceanul au cercetat aceste locuri şi au găsit o peşteră în care era o icoană a Sfintei Fecioare Maria cu pruncul în braţe, obiecte bisericeşti şi osemintele unui călugăr.

Se ştia din bătrâni că la Ciclova Monatană veneau doi călugări de la mănăstirea Ciobeni de lângă Vărădia în fiecare an la Duminica lăsatului de brânză.

Unul se adăpostea în peştera de sub stânca pe care a fost clădită biserica Romano-catolică şi celălalt se adăpostea într-o peşteră de sub Rol.

Această peşteră a fost lărgită şi amenajată de oamenii din Ciclova Montană drept loc de perelinaj şi a fost sfinţită pe data de 10 iunie 1859 de către preotul Gheorghe Petrovici din Ciclova Română, preotul Alexie Nedici din Ciclova Monatnă fiind bolnav. Pentru acest fapt s-a primit încuviinţarea episcopului de Vârşet, Emilian Kengelaţ.

Teologul Alexie Nedici, fiul preotului Alexie Nedici, a pornit prin satele din jur pentru a strânge fonduri în vederea zidirii unei mănăstirii. La 16 mai 1860 începe zidirea mănăstirii, lucrare care continuă cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române din Ciclova Montană, după planul meşterului Franz Verdeţ, conform unui contract din 14 mai 1861.

La 1 octombrie 1861 mănăstirea a fost sfinţită, având binecuvântarea arhierească a Episcopului de Vârşeţ, Emilian Kengela.

După sfinţirea mănăstirii administrarea ei a fost încredinţată ctitorului Alexie Nedici, care a decedat însă pe 23 iulie 1862.

În decursul anilor se fac numoarease amenajări şi dotări din partea multor credincioşi.

În anul 1942 după planurile arhitectului Dimitrie Boitor din Oraviţa se fac multe lucrări de reparaţie şi amenajări. A fost sculptat un frumos iconostas de către sculptorul Aurel Cotârlă în Oraviţa şi s-a pictat interiorul de către pictorul Nicolae Popovici, preot în Cacova (Grădinari).

Astfel împodobită mănăstirea a fost resfinţită la 30 octombrie 1943 de către Veniamin Nistor, Episcopul Caransebeşului, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi.